A fost alertă în județul Vrancea, vineri de dimineață, după ce un microbuz în care se aflau 11 persoane s-a răsturnat, pe DN2 E85, pe raza localității Cotești. În urma accidentului, autoritățile au activat Planul Roșu.
Șase persoane au fost rănite în accident. Acestea au fost transportate de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul ISU Vrancea cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și patru ambulanțe SMURD, în cooperare cu echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean din Vrancea.
La volanul microbuzului se afla un tânăr de 38 de ani, din Focșani. Acesta ar fi pierdut controlul direcției de deplasare. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările evenimentului rutier.
,,La data de 10 iulie a.c., în jurul orei 05:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN2 E85.
Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din municipiul Focșani, în timp ce conducea un microbuz destinat transportului de persoane, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi părăsit partea carosabilă, ulterior vehiculul răsturnându-se.
În urma evenimentului rutier, șase persoane au fost rănite ușor și au necesitat îngrijiri medicale”, a precizat IPJ Vrancea.














