Momente de coșmar pentru un biciclist! A fost proiectat pe un câmp după impactul cumplit cu o mașină. Bărbatul a supraviețuit miraculos în urma accidentului înfiorător

Publicitate

Clipe de coșmar, duminică după-amiază, în apropiere de Curtici, județul Arad! Un biciclist de 52 de ani a fost lovit în plin de o mașină și aruncat la câțiva metri în afara șoselei. Impactul a fost deosebit de violent, iar bărbatul a ajuns în stare gravă la spital. Întreaga scenă a fost surprinsă de o cameră de supraveghere din zonă.

Accidentul s-a produs duminică, 13 septembrie 2026, în jurul orei 13:05, pe DJ 709B, în dreptul pasajului rutier Curtici.

Imaginile surprinse de camera de supraveghere sunt terifiante. Biciclistul apare venind din curbă, iar în doar câteva secunde mașina ajunge în dreptul său. Urmează impactul.

Lovitura este atât de puternică încât bărbatul este ridicat în aer și proiectat la câțiva metri de șosea, pe câmp. În timpul căderii, trupul acestuia se răsucește violent în aer, înainte de a ajunge dincolo de marginea drumului.

Bicicleta este smulsă de sub el și azvârlită în urma coliziunii. Totul se petrece extrem de rapid, în doar câteva clipe, iar forța impactului îl aruncă pe biciclist la distanță de locul în care s-a produs coliziunea. La volanul autoturismului se afla un bărbat în vârstă de 40 de ani.

Victima a fost preluată de echipajele medicale sosite la fața locului și transportată de urgență la spital, pentru investigații și îngrijiri medicale. Potrivit polițiștilor, biciclistul a fost rănit grav.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

„La data de 13 septembrie 2026, în jurul orei 13:05, pe DJ 709B, în dreptul pasajului rutier Curtici a avut loc un accident. Impactul a fost între un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani și un biciclist de 52 de ani. În urma coliziunii, biciclistul a fost proiectat în afara părții carosabile. Acesta a fost transportat la spital, pentru evaluarea stării sale și acordarea de îngrijiri medicale, fiind rănit grav. Testarea cu aparatele din dotare a avut rezultat 0, în cazul șoferului”, a precizat IPJ Arad.

Publicitate