Impact mortal, marți seară, pe Valea Oltului, între un autoturism și un TIR. Un tânăr, de 30 de ani, și-a pierdut viața în urma coliziunii teribile dintre cele două autovehicule, produse într-o curbă, pe DN 7, pe raza localității Racovița, județul Vâlcea.
Șoferul autoturismului s-a ciocnit violent cu autocamionul care venea din sens opus. Potrivit polițiștilor, primele cercetări au arătat că șoferul nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind umed în momentul producerii accidentului.
,,Pompierii vâlceni au fost solicitați, în seara de marți, 8 iulie 2025, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, de descarcerare și prim ajutor la un accident rutier produs în localitatea Racovița, DN 7.
S-au deplasat de urgență la locul evenimentului rutier, forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea și Stației de Pompieri Brezoi, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, două autospeciale de descarcerare și două ambulanțe SAJ, dintre care una cu medic.
Echipajele operative sosite la locul intervenției au constatat că accidentul s-a produs între un autocamion și un autoturism. O persoană din autoturism este încarcerată, inconștientă. Autoturismul este grav avariat”, a transmis ISU Vâlcea.
Ziua de marți, 8 iulie, a fost una neagră pe DN 7, pe raza localității. Racovița.
Accidentul în care șoferul de 30 de ani a decedat a venit la doar câteva ore după ce, în aceeași localitate, un alt bărbat, în vârstă de 53 de ani, din Marea Britanie , a murit în urma unui impact similar, în care autoutilitara pe care o conducea a intrat într-un autotren.
Sursă foto: ISU Vâlcea
























