Misiune grea pentru Chindia Târgoviște în Bănie! Cristi Neguț: “O să fie un meci dificil, întâlnim una dintre cele mai bune echipe”

Publicitate

Chindia Târgoviște susține astăzi un nou meci în campionat. De la ora 18.00, în deplasare, roș-albaștrii înfruntă Universitatea Craiova, într-un joc ce va conta pentru etapa a 3-a a Ligii 1. Duelul cu oltenii va fi unul dificil pentru elevii lui Viorel Moldovan, iar Craiova pornește din postura de favorită la victorie. De dificultatea jocului sunt conștienți și fotbaliștii târgovișteni. “O să fie un meci destul de dificil, cu toții știm acest lucru, întâlnim una dintre cele mai bune echipe ale Ligii 1, dar noi suntem optimiști că o să scoatem un rezultat pozitiv și chiar o să câștigăm toate cele trei puncte puse în joc. Avem nevoie de fani mai mult ca niciodată, la Ploiești în meciul cu Viitorul au fost minunați și sperăm să fie la același nivel și la acest joc chiar dacă jucăm în deplasare”, a transmis mijlocașul ofensiv Cristian Neguț, pentru site-ul oficial al clubului târgoviștean, înainte de plecarea spre Craiova. Roș-albaștrii au ajuns de ieri în Cetatea Banilor, iar la disputa din această după-amiază de pe “Ion Oblemenco” și-au anunțat prezența peste 100 de supoteri târgovișteni. Ultima confruntare din Bănie dintre cele două formații datează din 1997 și a fost adjudecată la scor de Universitatea, cu 4-0.

Sursă foto: Marius Tudor

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!