Misiune contracronometru pentru salvarea unui pui de urs, blocat cu capul într-un recipient metalic

Publicitate

Misiune contracronometru în Poiana Brașov, duminică după-amiază, pentru salvarea unui pui de urs blocat cu capul într-un recipient metalic. Animalul, care risca să rămână fără aer, a fost salvat în ultimul moment. Un salvamontist aflat în stațiune a anunțat autoritățile cu privire la incidentul delicat.

Pentru salvarea puiului de urs au acționat jandarmi, salvamontiști, un medic veterinar, reprezentanți SVSU Brașov, dar și de la Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt R.A.

„Un apel 112 primit de la un salvamontist din Poiana Brașov ne-a semnalat faptul că în zona de îmbarcare a Telescaunului Ruia a fost văzut un pui de urs care avea capul prins într-o găleată metalică, si nu mai reușea să și-o îndepărteze. Jandarmii montani au ajuns în zona indicată și împreună cu lucrătorii Serviciului Public Local Salvamont Brașov – Poiana Brașov au început căutarea puiului de urs, pe care l-au găsit în aproximativ o oră în zona împădurită a Pârtiei de Schi Lupului Superior.

Cum fiecare minut era foarte important, echipa specializată de intervenție a fost constituită, iar în așteptarea tuturor membrilor la fața locului jandarmii au supravegheat animalul care din cauza situației create era foarte agitat, riscul cel mai mare fiind ca acesta să plece în pădure, iar lăsarea întunericului ar fi făcut imposibilă salvarea lui.

Medicul veterinar a tranchilizat animalul și cu ajutorul unei foarfeci pentru tablă s-a reușit îndepărtarea găleții și salvarea puiului de urs.

Având în vedere că puiul nu prezenta alte probleme de sănătate, dar și a faptului că acesta nu a fost agresiv, echipa a hotărât eliberarea acestuia în pădure.

Intervenția promptă a echipei specializată de intervenție din care au făcut parte reprezentanți ai S.V.S.U. Brașov, Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt R.A., Salvamont Brașov – Poiana Brașov, Jandarmeria Brașov, precum și un medic veterinar, a făcut posibilă salvarea unei vieți, convinși ca fiecare viață contează”, a transmis Jandarmeria Brașov.

 

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!