Minivacanța de 1 Mai s-a lăsat în județul Dâmbovița cu sancțiuni pe bandă rulantă. În doar trei zile, jandarmii au intervenit ferm pentru menținerea ordinii publice, aplicând amenzi și avertismente celor care au ignorat legea.
Pentru siguranța comunității, în perioada 1–3 mai, jandarmii dâmbovițeni au desfășurat cinci acțiuni preventive în Masivul Montan Bucegi, dar și numeroase misiuni de menținere și asigurare a ordinii și liniștii publice. În paralel, au fost derulate și activități permanente de pază și protecție instituțională la peste 20 de obiective aflate în responsabilitatea inspectoratului.
Acțiunile au avut loc pe întreg teritoriul județului Dâmbovița, atât independent, cât și în colaborare cu alte instituții competente. Bilanțul nu este deloc de neglijat: 23 de contravenții constatate, dintre care 15 amenzi în valoare totală de 6.000 de lei și 8 avertismente scrise.

Cele mai frecvente abateri au vizat: tulburarea ordinii și liniștii publice prin injurii, scandaluri sau consum de alcool în spații publice, refuzul controlului preventiv și consumul de alcool în arene sportive, desfășurarea ilegală a activităților de picnic și aprinderea focului în zone neamenajate și pescuitul fără permis sau în perioada de prohibiție.
Un caz aparte a fost descoperit în localitatea Bujoreanca, unde jandarmii au depistat o femeie care vindea articole vestimentare contrafăcute. Nu mai puțin de 55 de produse, treninguri, tricouri și cămăși purtând însemnele unor mărci cunoscute, au fost ridicate în vederea confiscării. Pe numele acesteia au fost întocmite acte de sesizare penală pentru punerea în circulație a unor produse cu mărci contrafăcute.
Reprezentanții Jandarmeriei reamintesc cetățenilor că pot solicita sprijinul forțelor de ordine în orice situație dificilă, fie direct, fie apelând numărul unic de urgență 112. Jandarmii dâmbovițeni rămân în permanență la datorie pentru siguranța comunității.

























