Ministrul Muncii: “Alocația pentru copii va fi de 214 lei pe lună din ianuarie”

Publicitate

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a transmis, astăzi, prin intermediul paginii de socializare, faptul că alocațiile pentru copii, cu vârste între 2 și 18 ani, vor crește cu 20% de la 1 ianuarie, astfel, alocația pentru copii cu vârste între 2 și 18 ani va ajunge la suma de 214 lei pe lună.

“Alocațiile pentru copii vor crește cu 20% de la 1 ianuarie 2021, conform calendarului stabilit, exact cum am promis. Copiii cu vârste între 2 și 18 ani vor primi, din ianuarie, 214 lei lunar”, a precizat Ministrul Muncii.

Raluca Turcan a transmis că alocațiile pentru copiii până în doi ani și pentru copiii cu handicap, cu vârsta de maximum 18 ani, vor crește la suma de 427 de lei pe lună.

“Pentru copiii până în 2 ani ș copiii cu handicap până la 18 ani, cuantumul alocației va fi de 427 de lei lunar”, a subliniat Ministrul Muncii.

Senatul a votat ca alocațiile copiilor să fie majorate cu 20% de la 1 ianuarie. Din 2 022, suma alocației se va indexa anual cu rata inflației, De asemenea, senatorii au mai operat și alte modificări asupra proiectului de lege trimis înapoi de președintele Klaus Iohannis pentru reexaminare. Camera Deputaților are votul final în Parlament asupra acestui proiect care modifică OUG privind alocațiile.

Publicitate