Ministrul Educației: Examenele naționale nu vor fi decalate sau anulate

Publicitate

Ministrul Educației a precizat, joi, că examenele naționale trebuie să aibă loc la datele planificate, cu prezență fizică și pe o tematică ce trebuie adaptată la ceea ce s-a predat și la ceea ce a asimilat elevul.

Sorin Cîmpeanu a avut discuții cu sindicaliștii din învățământ și cu reprezentanți ai organizațiilor din domeniu și a precizat, într-o conferință de presă, că nu s-a făcut referire la anularea sau decalarea examenelor naționale.

“În niciun caz, în nicio discuție nu a rezultat anularea și nici măcar decalarea examenelor naționale. Pentru predictibilitate, examenele naționale trebuie să se deruleze la datele planificate, cu prezență fizică și pe o tematică ce într-adevăr va trebui să fie adaptată la ceea ce s-a predat și la ceea ce a asimilat elevul.

Ceea ce s-a predat știm din raportări, ceea ce a asimilat elevul vei putea ști în urma unei evaluări personalizate. Pentru că există discrepanțe mari pe care trebuie să le recunoaștem, să le asumăm și să vedem ce putem să facem mai bine pentru a diminua pierderile.

Nu pretinde nimeni că vom putea compensa absolut toate pierderile, este important să compensăm cât mai mult din aceste pierderi”, a transmis ministrul Educației.

Publicitate