Milioane de români nu au acces la sisteme de canalizare, dar au obligația de a se înscrie într-un Registru de Evidență cu denumire pompoasă

Publicitate

Milioane de români nu au acces la sisteme de canalizare, însă au obligația de a se înscrie, până la  finalul lunii octombrie, în Registrul de Evidență a Sistemelor Individuale Adecvate pentru Colectarea și Epurarea Apelor Uzate, conform Hotărârii de Guvern nr. 714 din 26 mai 2022.

Practic, cetățenii care folosesc „sisteme individuale adecvate de colectare şi epurare” a apelor uzate (deci inclusiv pentru așa zise toalete), sunt obligați să le declare la primării, în caz contrar fiind pasibili de amenzi cuprinse între 5.000 la 10.000 de lei.

Potrivit jurnalul.ro, aproximativ 10 milioane de români majoritatea din zonele rurale sunt trimiși la primării să declare ceea ce se știe deja la primării, că nu există sisteme de canalizare.

Acești oameni folosesc, în cazurile fericite, fose septice, dar și WC-urile din fundul curților, șanțurile sau, mai rar, cheamă vidanjele.

”Cei care dețin un astfel de sistem trebuie să facă acest lucru în termen de 120 de zile de la conectarea locuinței la sistemul de colectare și/sau epurare a apelor uzate. În cazul în care sistemul există cu mult înainte ca legea să intre în vigoare, atunci românii au la dispoziție 180 de zile pentru a se înscrie în registrul electronic, dată care se calculează de la momentul intrării legii în vigoare, termen care expiră la sfârșitul acestei luni. Problema este că cea mai mare parte a populației din zona rurală nu știe nimic despre această obligație, așa că nu va declara nimic la expirarea termenului-limită”, se arată în articolul publicat de jurnalul.ro

Cu toate că HG nr. 714/2022 practic ”interzice evacuarea directă a apelor uzate neepurate din sistemele individuale adecvate de colectare și epurare ape uzate, în apele de suprafață, apele subterane sau pe terenuri, fără asigurarea epurării corespunzătoare a acestora, astfel încât să fie respectate limitele indicatorilor de calitate la evacuare prevăzuți în Hotărârea de Guvern nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condițiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate, cu modificările și completările ulterioare”, situația din teren arată că, în extrem de multe localități din România, administrațiile care s-au succedat în ultimii 30 de ani nu au reușit să aducă în sate sistemele moderne de canalizare și epurare a apelor uzate.

Vă reamintim că, din martie 2019, toți locuitorii satelor și comunelor unde există reţea de canalizare au obligaţia să se racordeze la aceasta, măsură impusă atunci de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Evident, acolo unde există aceste sisteme de canalizare.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!