Manuel Ungureanu, poliţistul care şi-a pierdut viaţa într-un tragic accident rutier, a fost şef de post la Moreni şi avea doi copii

Foto: mditv.ro
Publicitate

Manuel Ungureanu, poliţistul care şi-a pierdut viaţa în tragicul accident rutier de Ilfoveni, unde s-a izbit cu motocicleta de un Matiz care intrase pe contrasens, era căsători şi avea doi copii, cel mic de doar doi ani, care au rămas acum fără tată.

În vârstă de 40 de ani, acesta a fost şef de post la Moreni, după cum precizează libertatea.ro, însă în urmă cu doi ani s-a transferat la Târgovişte, în cadrul serviciului rutier, pentru a fi mai aproape de casă. Manuel Ungureanu era pasionat de motociclete, schimbând mai multe “motoare” de-a lungului timpului.

Poliţistul a avut parte de un destin crunt. În timp ce se deplasa la serviciu, de la Mircea Vodă la Târgovişte, acesta nu a mai ajuns la destinaţie, întrucât pe la Ilfoveni, un şofer în vârstă de 37 de ani din Bucşani, care conducea un autoturism marca Danewoo Matiz, nu s-a asigurat şi a ieşit în lateral, pătruzând pe contrasens, intrând direc în motocicleta condusă de Manuel Ungureanu, agent şef adjunct la Târgovişte. Impactul a fost nimicitor! Motocicleta s-a făcut bucăţi, iar poliţistul a fost aruncat în aer aproape 20 de metri. în momentul impactului, victimei i-ar fi sărit casca şi nu a avut nicio şansă.

Manuel Ungureanua fost condus pe ultimul drum ieri, de sute de oameni, colegi, cunoştinţe. Zeci de poliţişti i-au adus un ultim omagiu, fiind înmormântat la Mircea Vodă cu salve şi Gardă de Onoare.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele