Înștiințările fiscale vor veni pe internet? Cât ”toacă” ANAF pe plicuri și poștă într-un an

Publicitate

10 milioane de euro pe an! Atât susține ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, că se duc pe… înștiințările prin poștă ale Administrației Financiare. Potrivit oficialului de la București, această uriașă cheltuială ”trebuie să dispară urgent din zona publică”, mai ales că trăim totuși în era internetului. Numai că… nu toată lumea are internet.

”Cei care spuneţi că nu au (Internet – n.r.), eu am următoarea abordare, repet, suntem în secolul 21, într-un an destul de avansat. Nu putem să ţinem o ţară pe loc pentru unii sau alţii. Vom vedea pentru fiecare zonă în parte ce se poate face la nivelul administraţiei centrale şi locale, pentru ca toţi cei care sunt contribuabili să aibă acces, să poată să comunice online cel puţin cu zona de Fisc. O să vedeţi că soluţiile vor fi şi pentru zonele din vârful muntelui. O să vedeţi cât de frumos le aşezăm în practică”, a declarat ministrul citat de news.ro.

Pe de altă parte, Teodorovici susține că, deși înștiințările fiscale se trimit prin poștă, foarte mulți cetățeni nici măcar nu le ridică de la oficiile poștale.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele