A încurcat frâna cu accelerația! Un șofer beat criță a intrat cu mașina direct în PECO! O angajată a făcut atac de panică

Sursă foto: gazetavalceana.ro
Publicitate

A fost panică într-o benzinărie județul Vâlcea în noaptea de miercuri spre joi! Un tânăr șofer beat criță a încurcat pedala de frână cu cea de accelerație și a intrat cu mașina sa, marca MBW, în clădirea de servicii a stației PECO. Accidentul s-a petrecut, la miezul nopții, în localitatea Orlești.

În urma incidentului, angajata stației PECO a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a făcut un atac de panică.

După ce a fost testat cu aparatul etilotest, șoferul a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din fericire, nu au existat victime.

„Șoferul în vârstă de 32 de ani, din Prundeni, s-a urcat la volanul autoturismului deși consumase băuturi alcoolice. Polițiștii care au ajuns la fața locului au constatat că bărbatul avea o alcoolemie de 0,81 mg/l în aerul pur expirat. În mașină se mai aflau încă cinci pasageri. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Angajata stației PECO a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a suferit un atac de panică”, potrivit IPJ Vâlcea.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!