Impact cumplit între un autoturism și un buldoexcavator, miercuri la orele amiezii! Un șofer, de 30 de ani, nu a observat utilajul parcat și a intrat direct în el. În urma impactului violent, mașina a ajuns cu roțile în sus.
Șoferul autoturismului a primit îngrijiri medicale la fața locului, dar a refuzat transportul la spital. Accidentul teribil a avut loc pe o stradă din municipiul Botoșani.

„Un bărbat, în vârstă de 30 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat pe șosea, în urma impactului cu un utilaj, care era parcat pe marginea drumului. Accidentul a avut loc pe strada Tudor Vladimirescu, din municipiul Botoșani, în urmă cu puțin timp.
La caz au ajuns pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare, precum și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

Salvatorii au constatat faptul că nu erau persoane încarcerate. Șoferul mașinii a primit îngrijiri medicale la fața locului, dar a refuzat transportul la spital. Pompierii au acționat și pentru înlăturarea pericolului de incendiu.
Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență la volan și să respecte regulile de circulație, pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic”, a transmis ISU Botoșani.















