Cel mai amplu program de reabilitare și modernizare a infrastructurii educaționale din Târgoviște are în vedere, pe lângă creșe (despre care deja am scris), mai multe grădinițe, școli și licee.
Iată care sunt unitățile de învățământ beneficiare ale proiectelor ș ice anume se va realiza:
Cu bani de la guvern, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, sunt finanțate următoarele investiții: îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale prin reabilitarea, modernizarea şi echiparea Grădiniţei cu Program Prelungit Nr. 13; eficientizare energetică prin reabilitarea şi consolidarea Grădiniţei cu Program Prelungit Nr. 15.
Din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020 sau prin alte programe europene vor sosi banii pentru: extinderea, reabilitarea, modernizarea şi echiparea Şcolii Gimnaziale „Mihai Viteazul”, a Școlii Gimnaziale „Matei Basarab”, a Şcolii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu”, a Grădiniţei nr.8 „Rază de Soare”; realizare și dotare Grădiniță cu program prelungit pe strada General I. E. Florescu.
Din bugetul local, potrivit primarului Cristian Stan, se vor derula următoarele lucrări: extinderea, reabilitarea, modernizarea şi echiparea Şcolii Gimnaziale „Vasile Cârlova”, a Şcolii „Radu cel Mare”, se vor realiza baze sportive la Colegiul Naţional “Constantin Carabella” și la Liceul Teoretic “Ion Heliade Rădulescu”.
”De precizat că aceste proiecte fie sunt depuse în vederea finanțării, fie au contracte de finanțare semnate, fie se află deja în faza de execuție”, a mai declarat edilul Târgoviștei.