Grădiniță complet nouă în cartierul Sagricom, utilată și dotată, și încă un obiectiv de investiții cu finanțare europeană finalizat!
Proiectul, realizat în baza parteneriatului dintre Primăria Târgoviște și Ministerul Educației Naționale, a presupus construcția unui imobil P+E, care va găzdui 3 grupe de copii, imobil cu o suprafață desfașurată de 720 mp.
Sursa de finanțare este reprezentată de Programul Operațional Regional Axa Prioritara 10, “Îmbunătățirea Infrastructurii Educaționale”.
Noua locație va funcționa în structura Grădiniței cu program prelungit „Alexandrina Simionescu Ghica” și au fost demarate procedurile de acreditare!
Vestea bună pentru tinerii părinți din cartier este că investițiile nu se opresc aici. În imediata vecinătate a grădiniței, va fi construită și o creșă.

”Mulțumiri domnului Corneliu Ștefan, președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, atât pentru prezența la conferința de presă de finalizare a lucrărilor, cât și pentru sprijinul constant acordat comunității târgoviștene!
Totodată, țin să le mulțumesc pentru prezență doamnelor Nicolăescu Ileana, inspector școlar general, și Angela Morlovea, director al Grădiniței cu program prelungit «Alexandrina Simionescu Ghica», beneficiarul acestei investiții”, a declarat Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.
Lucrările la grădiniță au debutat în anul 2019, însă a existat o întrerupere generată de rezilierea contractului cu primul constructor.
















