Gloria Cornești și Recolta Gura Șuții au probleme cu CIS-ul!

Publicitate

Ionuț Parghel
Certificatul de Identitate Sportivă oferă mari bătăi de cap echipelor dâmbovițene care trag în acest sezon la titlul de campioană județeană. CIS-ul îi este necesar viitoare campioane a Ligii a 4-a dâmbovițene pentru a participa la barajul de promovare pentru Liga a 3-a.

Cu șapte săptămâni înainte de primul joc din cadrul barajului de promovare, primele două clasate în eșalonul de elită al județului, Gloria Cornești (68 p) și Recolta Gura Șuții (67 p) nu sunt în regulă din acest punct de vedere. Cum ambele cluburi se luptă pentru primul loc la finalul sezonului, amândouă formațiile sunt nevoite să facă  toate demersurile ca până la jumătatea lunii iunie să intre în posesia CIS-ului. Mai mult de atât, chiar președintele AJF Dâmbovița, Emil Tudor, va face apel către cele două cluburi să se pună la punct în privința Certificatului de Identitate Sportivă.

Nelu Radu: “Cel mai probabil, săptămâna viitoare depunem actele în acest sens”

Chiar dacă timpul a rămas foarte puțin până la disputarea barajului de promovare pentru Liga a 3-a, Gloria Cornești speră să intre în posesia importantului document în următoarea perioadă. Finanțatorul și antrenorul echipei, Nelu Radu, a lăsat de înțeles că va depune actele în acest sens săptămâna viitoare. “Dacă e să vorbesc despre această problemă aș începe cu faptul că ultima campioană a Dâmboviței a avut CIS când a jucat cu Petrolul Ploiești? Regulamentul spune clar că îți trebuie CIS pentru a participa la barajul de promovare, dar compromisuri s-au făcut de fiecare dată în ultimii ani. Efectiv, CIS-ul îți trebuie la Liga a 3-a și nu la Liga a 4-a. Fără CIS nu te poate înscrie în Liga a 3-a. Sunt convins că se vor face din nou compromisuri în această privință. Noi depunem actele pentru a obține CIS-ul. Nu știu dăcă îl vom obține până la jumătatea lunii iunie, dar cu siguranță vom avea o hârtie la mână că  documentul va fi în lucru. Durează ceva timp până obții CIS-ul. În momentul în care ai depus actele, eu zic că nu sunt probleme. Cel mai sigur vom depune actele săptămâna viitoare. A rămas doar să mai reglăm ceva în acest sens. Le depum cu siguranță și avem șapte săptămâni la dispoziție. Poate chiar rezolvăm în totalitate acest aspect până în iunie”, ne-a declarat Nelu Radu.

Constantin Dinu: “Cu siguranță echipa noastră va avea CIS până în iunie”

De asemenea, la începutul lunii martie, reprezentații Recoltei Gura Șuții au promis că vor face toate demersurile să obțină CIS-ul până la ora barajului de promovare. “Cu siguranță echipa noastră va avea CIS până în luna iunie. Noi suntem o echipă serioasă”, s-a exprimat la începutul primăverii Constantin Dinu, primarul localității cu privire la acest fapt. În barajul de promovare pentru Liga a 3-a, campioana Dâmboviței va înfrunta campioana Doljului, Univeritatea Craiova. FRF a stabilit ca datele de disputare ale barajului să fie 16 iunie (turul) și 23 iunie (returul).

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!