O adolescentă de 16 ani, dintr-o comună din județul Iași, a recurs la un gest extrem înainte de a susține proba la matematică din cadrul Evaluării Naționale. Marți seara, copila a fost găsită fără suflare, după ce s-a spânzurat. Potrivit mamei, fata era profund afectată emoțional de apropierea examenului de Evaluare Națională.
Membrii familiei au găsit-o pe adolescentă în stare gravă și au încercat imediat să o resusciteze, înainte de sosirea echipajului medical. Din păcate, în ciuda intervenției rapide, echipajul medical ajuns la fața locului a declarat decesul.
„Ultima dată a fost văzută cu două ore înaintea solicitării la 112, mama acesteia declarând faptul că era stresată din cauza examenului. Familia a început manevrele de resuscitare cardio-pulmonară până la sosirea echipajului medical. S-a declarat decesul în cursul serii”, a declarat medicul Diana Cimpoeșu coordonator UPU-SMURD Iaşi.
Potrivit surselor Observatornews.ro, tânăra de 16 ani a studiat întâi în Germania, însă a fost transferată de ceva timp în Iași, unde urma să susţină examenul de Evaluare Națională.














