Ministrul Transporturilor a transmis că atât gările și haltele, cât și porturile ar trebui să fie trecute în administrarea autorităților locale.
Sorin Grindeanu consideră că în acest fel ar putea ”fi puse în valoare”, subliniind că măsura trebuie adoptată “indiferent de piedicile şi de dorinţele Bucureştiului”.
“Eu îmi doresc să descentralizez toate lucrurile care au fost ţinute în aceşti ani în mână, indiferent de guvernele care au fost în toţi aceşti 30 de ani, să se ţină la Bucureşti în mână tot. Nu. Aceste lucruri trebuie să fie descentralizate către administraţiile locale. Eu provin din administraţia locală, am fost şi viceprimar, şi preşedinte de consiliu judeţean, şi ştiu că acest proces este absolut necesar.
De aceea, de când am preluat mandatul cred că am semnat vreo 50 de protocoale cu autorităţile locale, de exemplu, pentru investiţii în infrastructură, pe care să le realizeze local şi să fie decontate de către minister”, a transmis ministrul Transporturilor.














