Un bărbat a mers la cumpărături într-un magazin, iar într-o clipă de neatenție a vânzătoarei a furat mai multe cutii cu bani. Ulterior, hoțul a plecat cu banii la o sală de jocuri de noroc, unde i-a pierdut pe toți la păcănele.
Incidentul a avut loc, duminică, într-un magazin din cartierul Obor, din orașul Brăila. După mai multe verificări efectuate, jandarmii au reușit să-l prindă pe bărbatul hoțoman.
“A furat bani dintr-un magazin din cartierul Obor și s-a oprit într-o sală de jocuri de noroc, unde a jucat toată suma sustrasă. Ulterior, a fost prins de echipajul de jandarmerie aflat în serviciu, pe stradă, în zona oborului de animale din municipiul Brăila.
Totul s-a petrecut duminică dimineață. Un bărbat a intrat într-un magazin situat în cartierul Obor și, în câteva secunde, profitând de neatenția vânzătoarei, a sustras niște cutii cu bani aflate pe partea cealaltă a tejghelei. S-a făcut nevăzut imediat.
La scurt timp după cele întâmplate, prin zonă a trecut un echipaj de jandarmerie, iar vânzătoarea le-a povestit jandarmilor ce pățise. Echipajul a verificat zona, identificându-l pe bărbatul descris de angajata magazinului, în zona oborului de animale.
Brăileanul și-a recunoscut fapta în fața colegilor noștri, însă banii nu-i mai avea asupra sa. Acesta a declarat că a mers într-o sală de jocuri din cartier și ar fi jucat la un aparat toată suma sustrasă.
Jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, au întocmit actul de sesizare, iar cercetările vor fi continuate de polițiști”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Brăila.