Fosta Școală de Cavalerie din Târgoviște se transformă și începe să-și recapete frumusețea de altădată

Publicitate

Fosta Școală de Cavalerie se transformă și începe să-și recapete frumusețea de altădată! Clădirea – unde a mai funcționat și Unitatea Militară de la Gara Târgoviște și unde a avut loc procesul soților Ceaușescu în decembrie 1989 – este acum în plin proces de conservare și restaurare.

Proiectul de amploare este al Consiliului Județean Dâmbovița și are o valoare de aproximativ 22.000.000 de lei, sumă din care aproximativ 8.000.0000 sunt fonduri norvegiene nerambursabile.

„Datorită acestor lucrări, fosta Școală de Cavalerie va deveni nu doar una dintre cele mai frumoase clădiri de patrimoniu din regiune, ci și unul dintre cele mai vizitate obiective turistice.

Vom oferi celor care îi vor trece pragul o imagine cât mai fidelă a unui loc în care s-a scris istorie și, în același timp, vom îmbogăți viața culturală a județului prin organizarea de evenimente locale, naționale și internaționale”, a declarat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Vă reamintim că proiectul „Conservarea, restaurarea, valorificarea clădirii Fostei Școli de Cavalerie în vederea consolidării identității culturale a județului” cuprinde lucrări de la subsol până la acoperiș

Se  vor executa lucrări de finisare la nivelul pereților, planșeelor și tavanelor; se vor hidroizola pardoseala și pereții subsolului și se vor termoizola pereții exteriori dinspre curte, la interior; se vor conserva modelele istorice din pardoseala de mozaic aflată în holul central; la nivelul șarpantei, se va înlocui toată structura veche cu una nouă cu învelitoare din țiglă ceramică de tip solzi; se vor reface finisajele interioare și exterioare; se vor reface instalațiile electrice și termice.

La etaj, se vor amenaja spații de expoziție, în corpul central, iar în extremități se vor amenaja birouri administrative, muzeale și birouri aferente activității de cercetare.

De asemenea, pentru a asigura accesul tuturor persoanelor, se va monta un lift panoramic ce va avea acces de la nivelul curții până la fiecare nivel destinat publicului.

În zona de sud a imobilului se vor amenaja o parcare publică cu intrare din Bulevardul Regele Ferdinand și o alveolă pentru parcarea a două autobuze.

Totodată, în incinta curții se va amplasa o fântână arteziană și vor fi reamenajate spațiile verzi din curtea fostei Școli de Cavalerie.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!