Finală de foc la Târgoviște! Viitorul Cojasca și Libertatea Urziceanca luptă pentru trofeul Cupei României – faza județeană

Publicitate

Fotbalul dâmbovițean trăiește astăzi unul dintre cele mai așteptate și spectaculoase momente ale sezonului! De la ora 17.00, stadionul stadionul ,,Eugen Popescu” găzduiește finala Cupei României – faza județeană, un duel care promite emoție, pasiune și atmosferă de sărbătoare.

În ultimul act al competiției se vor înfrunta Viitorul Cojasca și Libertatea Urziceanca, două formații care au demonstrat pe parcursul întrecerii că merită să lupte pentru trofeul suprem al Cupei.

Portarul naționalei României Marian Aioani va decerna trofeul învingătoarei 

Un plus de prestigiu va fi adus de prezența portarului echipei naționale a României, Marian Aioani, unul dintre cei mai apreciați fotbaliști  originari din județul Dâmbovița. Acesta va avea onoarea de a înmâna trofeul câștigătoarei, oferind un moment special pentru jucători, oficiali și suporteri.

Organizatorii competiției, AJF Dâmbovița, au transmis un mesaj de mobilizare către iubitorii fotbalului:

„Vă invităm să fiți parte din spectacolul marii finale a Cupei României – faza județeană Dâmbovița. Haideți să trăim împreună emoția unei finale adevărate! Astăzi scriem o nouă pagină din istoria fotbalului dâmbovițean. Ne vedem pe stadion!”

Pentru desfășurarea evenimentului, spectatorii vor avea acces exclusiv în tribuna acoperită a arenei.

 

 

 

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!