Femeie spulberată pe o trecere de pietoni de un polițist de frontieră beat. Victima se zbate între viață și moarte la spital

Publicitate

O femeie se zbate între viață și moarte după ce a fost spulberată pe trecerea de pietoni de un polițist de frontieră. Accidentul teribil a avut loc pe o stradă din Huși, în momentul când bărbatul efectua o depășire a unui alt autoturism.

Femeia care traversa strada regulamentar în urma impactului s-a prăbușit inconștientă la volan. Femeia a ajuns în comă profundă la spital.

Bărbatul în vârstă de 50 de ani care a provocat accidentul era beat. După ce polițiștii au efectuat testul de alcoolemie, acesta a fost găsit cu o alcoolemie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Poliţia municipiului Huşi a fost sesizată, prin apel la numărul de urgenţă 112, cu privire producerea unui eveniment rutier, în urma căruia o femeie în vârstă de 46 de ani ar fi fost acroşată, în zona unei treceri de pietoni, amplasată pe bulevardul 1 Mai, din municipiul Huşi.

În urma evenimentului rutier, în care fost implicat un autoturism înmatriculat în judeţul Vaslui, a rezultat vătămarea corporală a femeii din Huşi, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul autoturismului, un bărbat în vârstă de 50 de ani, din municipiul Huşi, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, au transmis polițiștii din Huși, potrivit gandul.ro.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!