O femeie în vârstă de 52 de ani, din localitatea Dragomirești, a fost găsită, ieri de dimineață, moartă în incinta unei fabrici de textile din Târgoviște. Victima a fost descoperită de către o angajată, care îi era și colegă de serviciu.
La prima examinare, cadavrul nu a prezentat urme vizibile de violență. Se pare că, din cauza situației precare de acasă, aceasta dormea în unele nopți în interiorul societății comerciale.
Victima a fost preluată de Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. Polițiștii ajunși la fața locului au deschis o anchetă în acest sens și au efectuat cercetări pentru a stabili cauzele decesului femeii.
Tot în această săptpmână, un bărbat a fost găsit decedat în incinta fabricii Oțelinox din Târgoviște.














