Farmaciile pot elibera acum antibiotice fără rețetă, în situații de urgență, pentru un tratament de 72 de ore

Publicitate

Farmaciile pot elibera acum antibiotice fără rețetă, dar doar pentru un tratament de trei zile.

Ministerul Sănătății a publicat în Monitorul Oficial un ordin care schimbă modul în care sunt prescrise și eliberate antibioticele și antifungicele de uz sistemic.

Pentru doza de urgenţă, un tratament de 72 de ore, farmaciştii pot da antibioticele, însă pacienții sunt obligaţi să completeze o declarație pe propria răspundere că nu au ridicat din altă farmacie cantitatea maximă aferentă dozei, în cursul aceluiași tratament.

Printre antibioticele ce pot fi eliberate direct la farmacie, în doză de urgență, se numără Amoxicilina, Ampicilina, Doxicilina si Oxicilina. În plus, prescripția medicală va fi valabilă doar până la ultima zi a tratamentului indicat și va putea fi eliberată fracționat numai în cadrul aceleiași farmacii, însă aceasta trebuie să raporteze zilnic acest tip de operațiuni.

Farmaciștii trebuie să înregistreze toate eliberările de astfel de medicamente, precum și să raporteze zilnic aceste informații, utilizând sistemul electronic de raportare dezvoltat în acest sens de Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Unitățile farmaceutice au la dispoziție 60 de zile pentru a-și adapta sistemele informatice la noile cerințe.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!