Englezii refuză să o extrădeze în România pe Adina, “spaima şoselelor”, care a fost condamnată la închisoare

Publicitate

Ştefan Khalil
Șoferița care a porvocat multe de accidente pe șosele, Adina a scăpat pentru un moment de închisoare, după ce judecătorii englezi nu au vrut să o extrặdeze în România. Tânăra este acuzată pentru contrabandă și constituire de grup infracțional organizat.

Fata în vârstă de 23 de ani din Grặniceṣti are două dosare penale întocmite, pentru ucidere din culpă și conducerea autoturismului fără permis de conducere. Cu toate acestea, judecătorii britanicii nu au vrut să o extradeze pe tânărặ în România, din cauza condițiilor din penitenciare din țară, potrivit sursei, Obiectiv  de Suceava.

Din cauza accidentelor pe care le-a provocat în trafic, Adina Prisăcariu în vârstă de 23 de ani, din comuna Grặniceṣti, a fost arestată în Marea Britanie, după ce a fost trimisă în urmărire internațională de autoritățile române. Aceasta a fost trimisă după gratii 30 de zile, timp în care a avut loc procesul pentru extrặdarea sa în România. Din cauza condițiilor din penitenciarele din România, magistrații britanici au refuzat să o extrặdeze pe aceasta în țară, iar tânăra a ramas în libertate. În 2015, pe 26 decembrie, Adina Prisăcariu a provocat un accident pe DN 29, la intrare în localitatea Salcea a județului Suceava. Tânăra a pierdut controlul volanului într-o curbă deosebit de periculoasă și a ajuns pe contrasens, rặsturnȃndu-se cu mașina în afara carosabilului.

În acest accident, tânăra s-a accidentat împreună cu alți doi pasageri. Adina a fost testatặ cu aparatul etilotest, dar rezultatele au ieșit negative. Chiar și așa, aceasta a ajuns la închisoare pentru că avea permisul de conducere suspendat. Tânăra a fost în cele din urmă lăsată în libertate sub control judiciar. Cu un an în urma, în 2014,  aceasta a mai produs un accident în comuna Dumbrăveni, în care soțul ei și-a pierdut viața. Aceasta a depășit pe linie continuă și nu s-a asigurat din față, de unde se apropia o autocisternă. Polițiștii i-au întocmit atunci tinerei dosar penal pentru ucidere din culpă. În primăvara anului 2015, Adina ,, spaima șoselelor’,’ gonea într-un BMW cu 75km/h și nu avea permis de conducere. Când a fost oprită de oamenii legi, aceasta le-a adresat injurii și a început să devină agitată.

Pentru a o duce la secție, a fost nevoie că polițiștii să intervină cu forța.  La scurt timp s-a descoperit că fata în vârstă de 23 de ani avea permisul de conducere suspendat și s-a ales cu dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!