Cine face mizerie, face și curat! Lecție de bun simț la Găești! Coșul era la doi pași, dar câțiva tineri au ales sa arunce resturile de semințe pe jos

Publicitate

Câteva coji de semințe au devenit, vineri, o lecție despre bun-simț, responsabilitate și respect pentru comunitatea gaeșteană!

Vineri, câțiva tineri aflați într-un parc din Găești au ales să mănânce semințe și, în loc să arunce cojile la coș, le-au lăsat pe jos, chiar lângă banca pe care stăteau. Coșul de gunoi era la doi pași.

Nu a fost vorba despre lipsa unui loc unde să arunce gunoiul. Nici despre faptul că „nu au avut unde”. A fost, pur și simplu, o alegere.

Observând pe camerele video nesimțirea tinerilor, autoritățile găeștene au luat masuri rapide în acest sens: au fost puși să strângă tot ce au aruncat.

“Din fericire, cei mai mulți găeșteni au înțeles că trebuie să păstrăm ceea ce facem împreună. Lor le mulțumesc!

Celor câțiva care încă aleg să facă mizerie le spun simplu: Găeștiul este și casa voastră. Respectați-l!”, a transmis primarul prafului Găești, Alexandru Iorga.

Publicitate