Elev argeșean bătut și umilit de mai mulți colegi, pe stradă! A fost pus să le pupe mâinile și picioarele

Publicitate

Scene șocante petrecute, luni seara, în municipiul Pitești! Un elev de 14 ani a fost bătut și umilit de mai mulți colegi pe stradă, după încheierea cursurilor. Victima se pare că ar fi fost așteptată într-o zonă mai puțin circulată, iar apoi lovită. Mai mult de atât, elevul bătut a fost forțat de ceilalți adolescenți să le pupe mâinile și picioarele.

Cei care au sesizat Poliția după toate cele întâmplate au fost părinții elevului bătut. Victima a mers la spital pentru îngrijiri medicale.

„În seara zilei de 07 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție  Pitești au fost sesizați, de către mama unui minor de 14 ani, cu privire la faptul că fiul său ar fi fost agresat, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 18.00, de către mai multe persoane, în municipiului Pitești, în timp ce se întorcea de la școală. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare, iar verificările continuă, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate, stabilirea împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut și luarea măsurilor legale care se impun.

Reamintim faptul că, polițiștii argeșeni, prin Biroul Siguranță Școlară, Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității și polițiștii de proximitate, desfășoară, permanent, activități preventiv-educative, alături de alte instituții cu atribuții în domeniu, pentru reducerea violenței și creșterea gradului de siguranță în unitățile de învățământ și în zona adiacentă acestora”, au transmis polițiștii argeșeni, potrivit ziarulprofit.ro.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!