După gratii în urma descinderilor mascaților! Doi proxeneți din Moreni, arestați preventiv! Aceștia au exploatat două tinere de 26 și 31 de ani

Publicitate

Doi tineri din Moreni, în vârstă de 26 și 32 de ani, au ajuns după gratii, în urma descinderilor efectuate de mascați, miercuri de dimineață. Cei doi bărbați au fost ridicați de anchetatori și reținuți pentru 24 de ore, fiind suspectați că ar fi înlesnit activitatea prostituțională a două tinere, de 26 și 31 de ani.

Conform informațiilor din anchetă, rolul celor doi ar fi fost acela de a asigura transportul femeilor către diferite locații. Acolo, acestea ar fi întreținut relații sexuale contra cost cu diverse persoane.

 

De la reținere, direct în arest preventiv pentru 30 de zile

Joi, 5 noiembrie, cei doi tineri au fost prezentați magistraților, iar instanța a dispus arestarea preventivă a acestora pentru următoarele 30 de zile.

Măsura a fost luată în cadrul dosarului instrumentat sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni.

IPJ Dâmbovița a confirmat decizia magistraților și a anunțat că investigațiile continuă.

„Față de aceștia a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz, în vederea administrării întregului probatoriu”, au transmis reprezentanții poliției.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, în vederea administrării întregului probatoriu.

 

 

 

 

 

 

Publicitate