Drepturi noi pentru pacienți. De când intră în vigoare

Publicitate

Prevederile noului contract-cadru în sănătate au intrat în vigoare pe 1 aprilie. Faţă de Contractul-cadru pe anul 2017 (a cărui aplicabilitate a fost prelungită şi pentru trimestrul I al anului 2018), noul act normativ cuprinde o serie de prevederi noi.

De exemplu, începând cu data de 1 iulie 2018, asiguraţii vor putea obţine medicamentele cu şi fără contribuţie personală de la oricare farmacie din ţară aflată în contract cu sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Actuala reglementare, conform căreia farmacia trebuie să fie în contract cu aceeaşi casă de asigurări de sănătate ca şi medicul prescriptor, va mai fi aplicată doar pentru medicamentele care fac obiectul contractelor cost-volum-rezultat.

Similar, şi investigaţiile paraclinice recomandate de medicii aflaţi în contract cu sistemul asigurărilor sociale de sănătate vor putea fi efectuate, de la 1 iulie a.c., la oricare furnizor de profil din ţară, indiferent cu ce casă de asigurări de sănătate se află acesta în relaţii contractuale.

Totodată, în pachetul de servicii medicale de bază pentru asiguraţi se introduc noi servicii ce vor fi oferite de medicul de familie, cum ar fi eliberarea adeverinţei pentru încadrarea în muncă a persoanelor aflate în şomaj şi eliberarea fişei sintetice pentru copilul încadrat sau care urmează să fie încadrat în grad de handicap. De asemenea, se clarifică modul de acordare a altor servicii, cum ar fi administrarea de medicamente intramuscular, subcutanat, intradermic, intravenos sau perfuzabil.

În ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice se introduc serviciile medicale în scop diagnostic – caz. Acestea sunt servicii de spitalizare de zi care se pot acorda în ambulatoriu, dar numai de furnizorii care îndeplinesc condiţii suplimentare de eligibilitate.

Pacienții cu diagnostic oncologic confirmat, aflați în Programul național de oncologie, se vor putea prezenta fără bilet de internare pentru spitalizarea continuă.

Asiguraţii vor putea transmite casei de asigurări de sănătate și prin poștă documentele necesare pentru aprobarea unui dispozitiv medical.

Prin noul Contract-cadru se introduc tarife unitare pentru consultaţiile de urgenţă la domiciliu şi activităţile de transport sanitar neasistat, iar pentru furnizorii de servicii de îngrijiri medicale şi/sau paliative la domiciliu se introduce valoarea de contract.

Pentru medicii de familie, s-a reglementat dreptul la vacanţă anuală, iar pentru medicii nou-veniţi într-o localitate, va fi dublată perioada de susţinere din partea casei de asigurări de sănătate, până la constituirea listei minime de pacienţi, respectiv de la 6 la 12 luni.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!