Destin crunt pentru un adolescent de 17 ani, vineri de dimineață! Acesta și-a pierdut viața într-un accident cumplit, produs pe raza municipiului Constanța.
În timp ce se deplasa pe o motocicletă, tânărul s-a izbit mortal de o autoutilitară parcată. Înainte de intrarea într-un sens giratoriu, minorul ar fi pierdut controlul ghidonului, iar impactul a fost unul devastator.
În urma accidentului, adolescentul a decedat pe loc, în ciuda intervenției echipajelor de urgență.
“Astăzi, în jurul orei 7.45, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 3, la intrare în municipiul Constanța dinspre localitatea Valu lui Traian.
În urma impactului a rezultat decesul, la fața locului, al minorului.
Din primele verificări a rezultat faptul că motociclul necesita permis de conducere începând cu vârsta de 16 ani, iar tânărul poseda permis de conducere corespunzător.
În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de către polițiști pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a precizat IPJ Constanța.
















