A furat peste 11.000 de euro și și-a cumpărat bijuterii! Femeie din Dâmbovița, ridicată de polițiști după ce a golit economiile unui bărbat

Publicitate

O dâmbovițeană de 48 de ani a fost săltată de polițiști, după ce ar fi furat, în decurs de câteva luni, peste 11.000 de euro și 1.800 de lei dintr-o cameră a imobilului în care locuia.

Potrivit polițiștilor, faptele ar fi fost comise în perioada aprilie–iulie 2026. Femeia ar fi pătruns fără drept într-o cameră aparținând unui bărbat din municipiul Moreni.

Femeia a fost reținută pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, fiind cercetată pentru furt calificat. Ulterior, aceasta a fost prezentată magistraților, care au dispus față de ea măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

În urma cercetărilor, oamenii legii au reușit să recupereze o parte din prejudiciu: 1.800 de euro și 4.200 de lei, dar și mai multe bijuterii despre care anchetatorii susțin că ar fi fost cumpărate cu banii sustrași.

“Ancheta a fost desfășurată de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni.

În urma cercetărilor, oamenii legii au reușit să recupereze o parte din prejudiciu: 1.800 de euro și 4.200 de lei, dar și mai multe bijuterii despre care anchetatorii susțin că ar fi fost cumpărate cu banii sustrași.

Pe 13 august, femeia a fost reținută pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, fiind cercetată pentru furt calificat.

Ulterior, aceasta a fost prezentată magistraților, care au dispus față de ea măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni, pentru stabilirea întregii activități infracționale și recuperarea prejudiciului”, a transmis IPJ Dâmbovița.

 

Publicitate