Într-o acțiune de forță desfășurată chiar de Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, polițiștii din cadrul Inspectoratul General al Poliției Române, sub coordonarea Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au descins în comuna Gura Șuții, județul Dâmbovița, în cadrul operațiunii „JUPITER”.
Descinderile au avut loc luni de dimineață și au vizat combaterea comerțului ilegal cu produse contrafăcute. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești.

În urma descinderilor, oamenii legii au identificat și indisponibilizat bunuri suspecte de a fi contrafăcute, cu o valoare totală ce depășește 66.000 de lei. Printre acestea se numără articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, produse de marochinărie precum genți și curele, parfumuri, produse de curățenie și echipamente electronice.
Ancheta vizează infracțiunea de punere în circulație a unor produse purtând mărci identice sau similare cu unele înregistrate, pentru articole identice ori asemănătoare, o practică ce afectează atât consumatorii, cât și titularii de drepturi legale.

„În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 27 aprilie a.c., în contextul Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în comuna Gura Șuții.
Activitățile sunt desfășurate în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”, a precizat IPJ Dâmbovița.
Cercetările continuă, sub coordonarea procurorului de caz.

























