Un bărbat de 40 de ani s-a aflat un pas de moarte, duminică după-amiază, după ce a căzut într-o prăpastie, la o diferenţă de nivel de aproximativ 25 de metri, în zona Bicaz Chei, din judeţul Neamţ. Intervenția de salvare a victimei a fost una contracronometru, desfășurată în condiții dificile, pe teren accidentat. Cu ajutorul echipamentelor speciale, echipele au reușit să-l extragă pe bărbat și să-l aducă în siguranță.
Deși conștient, acesta prezenta multiple traumatisme severe la nivelul întregului corp. Potrivit salvamontiștilor, victima suferise un traumatism cranio-cerebral deschis, leziuni toracice și un traumatism la coloana lombară, în urma unei căderi inițiale de câțiva metri, urmată de rostogolirea pe o distanță considerabilă până în albia unui pârâu.

După acordarea primului ajutor și stabilizarea la fața locului de către echipajul SMURD TIM, bărbatul a fost transportat printr-o zonă deosebit de accidentată până la șoseaua care străbate Cheile Bicazului, de unde a fost preluat de ambulanță și dus de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Piatra-Neamț.
























