Publicitate
Dincolo de hore „jucate” cu inima deschisă, povestea Unirii Principatelor rămâne una despre curaj. O poveste a realizării faptului că schimbările pot fi înfăptuite atunci când oamenii găsesc puterea de-a se apropia unii de alții și de a găsi un ideal pentru care să lupte împreună. „Unde-s mulți puterea crește” n-a fost și nu-i un clișeu ci un adevăr simplu pe care românii l-au pus în practică acum 163 de ani. Și de-atât de multe ori de-atunci încoace.
Un grup de oameni idealiști, „visători” cum ar fi probabil numiți astăzi, format din intelectuali și diplomați de prim rang au avut în 1859 inteligența oratorică de-a insufla populației o viziune nouă: un singur stat, mai puternic, mai sigur și garanția că deși nu există garanții, viitorul trebuie să fie unul al oportunităților, în ciuda primejdiilor, a presiunilor sau a discursului menit să dezbine. Pentru că indiferent de diferențele care pot exista între noi, există mult mai multe lucruri care (ar trebui să) ne apropie.
Astăzi, ne amintim de evenimentul înfăptuit pe 24 ianuarie drept „mica unire” dar adevărul e că, atunci când avem curajul de-a privi dincolo de un discurs al dezbinării, fricii, complotului sau urii, nicio unire nu e mică.
Publicitate
Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!