Debut în Superligă pentru un fotbalist din Târgoviște! ,,Sper să urmeze din ce în ce mai multe prezențe pe prima scenă fotbalistică”

Publicitate

Încă un fotbalist dâmbovițean a făcut cunoștință cu Superliga! Luni seara, în disputa dintre Petrolul Ploiești – Gloria Buzău (0-0), pe teren și-a făcut apariția și târgovișteanul Cătălin Ioan Tolea. Mijlocașul Petrolului, în vârstă de 21 de ani, a început jocul din postura de rezervă, iar în minutul 81 a fost trimis pe teren de antrenorul Sanjin Alagic, în locul japonezului Seto.

După ce a intrat pe teren, jucătorul a avut câteva incursiuni curajoase și a fost autorul unui șut periculos la poarta adversă. Partida dintre Petrolul și Gloria a fost jocul de debut a-l dâmbovițeanului în prima ligă fotbalistică a României.

Jucătorul a început fotbalul la Kinder Târgoviște, sub comanda lui Cosmin Toboșaru. Sezonul trecut acesta a evoluat, în Liga 3, la CS Blejoi, echipă la care a fost împrumutat de Petrolul. O altă din Liga 3 la care a fost împrumtat de ploieșteni anii trecuți a fost FC Pucioasa.

Fostul său antrenor, Cosmin Toboșaru, își dorește că Tolea să confirme în prima ligă, pentru a putea face pasul mult mai sus în carieră.

,,După debutul în Liga 2 și câștigarea acesteia la 19 ani cu Petrolul Ploiești în sezonul 2022-2023, aseară a venit și momentul mult așteptat: debutul în prima ligă la 21 ani în meciul Petrolul Ploiești – Gloria Buzău.

I-am fost alături și am crezut în el încă de mic, de la 7 la 18 ani. Am început împreună fotbalul la CS Kinder Târgoviște în 2011, am continuat la CSS Târgoviște, pentru ca la 18 ani sa fie remarcat la un meci de juniori de Octavian Grigore și apoi transferat de acesta la Petrolul Ploiești.

Sper să urmeze din ce în ce mai multe prezențe pe prima scenă fotbalistică și să confirme că are calitatea necesară pentru fotbalul de performanță! Mult succes, Alisule!”, a transmis Cosmin Toboșaru, după ce a văzut debutul în Superligă a fostului său elev.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!