Daniel Florea, un simbol al Chindiei Târgoviște, a pus punct carierei de fotbalist! Mesajul emoționant transmis de clubul dâmbovițean: „Îți mulțumim pentru tot! Chindia va fi mereu ACASĂ pentru tine”

Sursă foto: Facebook AFC Chindia Oficial
Publicitate

Fotbalul târgoviștean pierde unul dintre cei mai reprezentativi jucători ai ultimelor decenii. Daniel Florea a decis să pună capăt carierei de fotbalist profesionist la vârsta de 38 de ani, după ultimul său meci disputat în tricoul Chindiei Târgoviște, în returul barajului de promovare/menținere în Superligă, contra Farului Constanța, la Ovidiu.

La finalul partidei, atacantul care și-a legat numele de unele dintre cele mai importante momente din istoria recentă a Chindiei a anunțat emoționant că „își agață ghetele în cui”, punând punct unei cariere impresionante.

„A fost ultimul meu meci din carieră. Nu sunt supărat, consider că am făcut tot ce a depins de mine, până când am fost înlocuit. A rămas în prima ligă o echipă care m-a lansat în fotbalul mare. Cel mai fericit moment al carierei mele a fost când am promovat cu Chindia în prima ligă. Cântărește mai mult factorul ăsta spiritual decât o medalie”, a declarat Florea, după partida de la Ovidiu.

Declarația spune totul despre legătura specială dintre atacant și echipa orașului său. Deși a cucerit titlul de campion și Supercupa României alături de Astra Giurgiu, promovarea istorică a Chindiei în Superligă, la finalul sezonului 2018-2019, rămâne cea mai prețioasă amintire a carierei sale.

Destinul a făcut ca ultimele sale goluri să fie marcate chiar în dubla de baraj cu Farul Constanța, Florea reușind să înscrie în ambele confruntări. Un final demn de un atacant care a trăit pentru gol și pentru culorile clubului din Târgoviște.

După anunțul retragerii, Chindia Târgoviște a transmis un mesaj emoționant pentru unul dintre cei mai importanți jucători din istoria recentă a clubului.

„Daniel Florea, îți mulțumim pentru tot! Pentru toate emoțiile, pentru toate amintirile, pentru toate golurile. De azi, legendă. Întotdeauna unul dintre noi. Chindia va fi mereu ACASĂ pentru tine.”

Cuvinte care reflectă perfect locul pe care Daniel Florea îl ocupă în inimile suporterilor târgovișteni.

Atacantul lasă în urmă cifre impresionante. În tricoul Chindiei a bifat 211 meciuri oficiale, a înscris 57 de goluri și a oferit 19 pase decisive, devenind unul dintre simbolurile generației care a readus echipa pe prima scenă a fotbalului românesc.

De-a lungul carierei, Florea a evoluat pentru Chindia Târgoviște, Delta Tulcea, FC Voluntari, Concordia Chiajna, Farul Constanța, UTA Arad și Astra Giurgiu. Cu formația din Giurgiu a cucerit singurele trofee ale carierei: titlul de campion și Supercupa României.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!