Dâmbovițeanul Daniel Popa a a reușit în această săptămână primul gol în echipamentul lui FC Botoșani, dar și în Liga I. Atacantul împrumutat de gruparea din nordul țării de la Dinamo, pentru un sezon, a marcat împotriva lui CSMS Iași, în debutul întâlnirii.
Golul înscris în primele minute ale jocului a provocat multă bucurie în dreptul jucătorului. În schimb, în rândul vârfului de atac a apărut și o mică tristețe din cauza faptului că Botoșani a obținut doar un punct cu ieșenii, după ce partida s-a încheiat la egalitate, 3-3. “Sunt fericit că am spart gheața. Așteptam de mult timp acest gol și mă bucur că a venit într-un final. Îmi pare rău că nu am obținut victoria, după ce am condus de două ori. Aveam nevoie de acest gol, dar era bine și dacă totuși învingeam. De fiecare dată când intru în teren mi-am propus sa-mi fac treaba cât mai bine”, ne-a declarat “Popică”. Dâmbovițeanul a jucat în toate meciurile pentru Botoșani în actualul campionat.
Își dorește să revină la Dinamo după ce îi expiră împrumutul la Botoșani
Daniel Popa s-a acomodat repede la FC Botașani, iar în acest sezon își dorește să joace cât mai bine pentru a ajuta echipa să-și îndeplinească obiectivele. Pe de altă parte, atacantul vrea să arate că are valoare și că merită să joace din sezonul viitor pentru Dinamo după ce îi expiră împrumutul cu actuala echipă. “La Botoșani mi-am propus să joc în cât mai multe meciuri, să ajung cu echipa în play-off dacă se poate și să avem rezultate cât mai bune. Botoșaniul e un oraș frumos, iar la echipă m-am acomodat rapid. Colegii sunt ok, iar echipa e una echilibrată. Atmosfera e bună și pot spune că mă simt bine. Chiar îmi place și nu mă așteptam să fie atât de bine. Vreau să marchez cât mai multe goluri pentru Botoșani, iar în viitor îmi doresc să revin la Dinamo, clubul care m-a împrumutat. Vreau să demonstrez că am valoare și de Dinamo”, a încheiat fotbalistul care a mai evoluat pentru Chindia Târgoviște, FCM Târgoviște și Bradul Moroeni. Pe când evolua la Dinamo, Popa a marcat de trei ori în Cupa Ligii și o dată în Cupa României.
Ionuț Parghel