Manelistului Dani Mocanu i-a fost acordată diplomă de excența de către un primar dintr-o comună din județul Bistrița Năsăud. Momentul s-a consumat în timpul Festivalului ,,Cântecului Portului și Jocului Ilvean”, organizat de primăria comunei Lunca Ilvei. La fel că și Dani Mocanu, și alți maneliști inivitați, Tzancă Uraganu și Culiță Sterp, nu aveau legătură cu portul sau cântecul tradițional al zonei.
Evenimentul a stârnit reacții aprinse, întrucât administrația locală a alocat 80.000 de euro pentru organizarea festivalului, într-o perioadă marcată de austeritate.

În momentul primirii diplomei, Dani Mocanu a exclamat: „E o bucurie și o onoare să primesc diploma de excelență din partea domnului primar… Gălăgie!”, moment surprins în numeroase clipuri pe rețelele de socializare.
Dani Mocanu a scăpat recent de acuzațiile de proxenetism, spălare de bani și constituire de grup infracțional organizat, ca urmare a aplicării deciziei Curții Constituționale privind prescripția. Curtea de Apel Ploiești a pronunțat hotărârea pe 7 august.














