Dâmbovițeancă de 23 de ani, prinsă la volan fără permis de conducere, în miez de noapte! Este cercetat și prietenul său care i-a dat mașina

Publicitate

Noaptea de joi spre vineri a fost cu probleme pentru trei tineri din Dâmbovița, depistați de polițiști în timp ce conduceau autoturisme fără să dețină permis de conducere.

Unul dintre cazuri atrage atenția în mod special: o tânără de 23 de ani ar fi primit mașina chiar de la prietenul său, în vârstă de 22 de ani, care ar fi știut că aceasta nu are permis

Astfel, primul incident a fost înregistrat în jurul orei 01:00, pe DC 140, în localitatea Teiș. Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Târgoviște au tras pe dreapta un autoturism condus de o tânără din comuna Dragomirești.

Verificările au scos la iveală că aceasta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, potrivit informațiilor transmise de polițiști, autoturismul i-ar fi fost încredințat de prietenul său, un tânăr de 22 de ani, care ar fi cunoscut faptul că femeia nu avea dreptul legal de a conduce.

În acest caz, ambii au ajuns în atenția oamenilor legii. Pe numele lor a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis, respectiv pentru încredințarea unui autoturism unei persoane despre care se știe că nu deține permis de conducere.

Un alt tânăr conducea fără permis pe raza comunei Cojasca

Incidentul de la Teis nu a fost singura situație de acest fel din noaptea respectivă. În jurul orei 03:15, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Butimanu au oprit un autoturism în localitatea Iazu, la volanul căruia se afla un tânăr de 19 ani, din comuna Cojasca.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că acesta nu ar deține permis de conducere.

Pe numele tânărului a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis.

 

 

Publicitate