Dâmbovița sărbătorește Ziua Universală a iei. Cine poartă ie sâmbătă și duminică intră gratis la muzee

Publicitate

Pe 24 iunie, de Sânziene, România sărbătorește Ziua Universală a Iei, minunata cămașă populară românească.

În acest an, Consiliul Județean Dâmbovița și Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” invită publicul să se alăture programului dedicat Zilei Universale a Iei.

Devenită deja tradiție, Ziua  Universală a Iei,  sărbătorită pe 24 iunie, de Sânziene, când cerurile se deschid, celebrează cea mai importantă piesă a costumului tradițional românesc, cămașa femeiască sau ia.

Colecțiile Complexului Național Muzeal Curtea Domnească Targoviște cuprind câteva sute de ii, dar și multe alte elemente valoaroase de port popular. Dintre aceste comori cusute cu migală și pricepere, cele mai reprezentative au fost prezentate publicului vineri, 21 iunie, la Curtea Domnească, în aer liber, în zona din fața Muzeului Tiparului și al Cărții Vechi Românești.

În același spațiu, tot vineri, s-a derulat atelierul Drumul firului de lână, în cadrul căruia o delegație de educatoare din Republica Moldova, dar și copii curioși de la Hera Kids Târgoviște au descoperit etapele prin care trece lâna (tuns, spălat, scărmănat, caier, tors, țesut)  până ajunge obiect de îmbrăcăminte. Totodată, luni, 24 iunie, Casa Atelier Gabriel Popescu și Căminul Cultural Izvor de Apă Vie din Vulcana Pandele vă invită să descoperiți cele mai frumoase ii din Vulcana, în cadrul unui program ce se va desfășura la muzeu și Primărie.

Pentru a încuraja și mai mult reîntoarcerea la tradiții, sâmbătă, 21 iunie și duminică, 22 iunie 2019 tuturor celor care poartă ie sau cămașă bărbătească li se va oferi acces gratuit în muzee.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!