DÂMBOVIŢA: Microbuzele școlare au fost verificate

Publicitate
În perioada 24 – 27 octombrie, polițiștii rutieri din Dâmbovița au desfășurat o campanie pentru reducerea numărului de accidente de circulaţie în care sunt implicate autovehiculele destinate transportului de elevi.                            
În primele două zile de acțiune, au fost verificate 53 de microbuze școlare și au fost efectuate 10 instruiri în unitățile de învățământ din județ, pentru prevenirea implicării copiilor în accidente de circulație.
Bineînțeles că nici ”surprizele” nu au lipsit: în urma neregulilor descoperite, au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, dintre care 9 pentru transportul mai multor persoane decât numărul de locuri înscris în certificatul de înmatriculare și 11 pentru lipsa documentelor prevăzute de lege, restul fiind pentru alte abateri la regimul rutier.
Totodată, efectivele de poliţie au instruit conducătorii autovehiculelor destinate transportului școlar cu privire la importanţa respectării regulilor de circulație şi adoptării unei conduite preventive, în timpul deplasării pe drumurile publice.
Astfel de activităţi vor continua pe parcursul întregului an şcolar.
Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele