Sfârșit cumplit pentru doi frați de 2 și 4 ani! Ambii au fost găsiți fără suflare într-o cameră inundată cu fum

Publicitate

Sfârșit cumplit pentru doi frați, o fetiță de numai 2 ani și un băiețel de 4 ani, în localitatea Tălmaciu, din județul Sibiu. Copiii au fost găsiți inconștienți, în stop cardio-respirator, într-o încăpere plină cu fum, după ce o parte din salteaua unui pat a ars. În ciuda eforturilor disperate ale medicilor și salvatorilor, micuții nu au mai putut fi salvați.

Tragedia s-a petrecut miercuri seara, când un apel la 112 a anunțat prezența fumului în încăpere. La fața locului au fost mobilizate de urgență mai multe echipaje de intervenție, în încercarea de a salva viețile celor aflați în pericol.

Pompierii din cadrul ISU Sibiu au intervenit cu o autospecială de stingere, în timp ce echipajele medicale au sosit cu două echipaje SMURD, autospeciala medicului de urgență și trei ambulanțe SAJ, dintre care una cu medic.

La sosirea salvatorilor, cei doi copii, o fetiță în vârstă de 2 ani și un băiețel de 4 ani, au fost găsiți inconștienți, în stop cardio-respirator, într-o cameră în care se acumulase fum. Medicii au început imediat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda tuturor eforturilor depuse, copiii nu au răspuns intervențiilor. În cele din urmă, cadrele medicale au fost nevoite să declare decesul celor doi micuți.

În urma verificărilor efectuate la fața locului, pompierii au constatat că o parte din salteaua unui pat arsese. Împrejurările exacte în care s-a produs incidentul urmează să fie stabilite.

„Pompierii ISU Sibiu intervin de urgență în localitatea Tălmaciu, în urma unui apel la 112 care semnala prezența fumului într-o încăpere. La sosirea echipajelor, au fost găsiți doi copii, o fetiță în vârstă de 2 ani și un băiețel de 4 ani, inconștienți, în stop cardio-respirator.

În urma recunoașterii, pompierii au constatat că o parte din salteaua unui pat arsese. Echipajele medicale efectuează manevre de resuscitare pentru cei doi copii. În ciuda eforturilor depuse de salvatori, cei doi minori nu au putut fi salvați. Aceștia nu au răspuns manevrelor de resuscitare, medicii fiind nevoiți să declare decesul acestora”, a transmis Departamentul pentru Situații de Urgență.

 

Publicitate