Dâmbovița: Bărbați prinși cu peste 70 de kilograme de pește braconat

Publicitate

Braconieri prinși de polițiști, pe o baltă din localitatea Ciocănești, județul Dâmbovița.

Când au ajuns la fața locului, oamenii legii au descoperit doi bărbați, de 32 și 45 de ani, dar și 72 de kilograme de pește.

“La data de 28 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au fost sesizați de administratorul unei societăți comerciale cu privire la faptul că doi bărbați au fost descoperiți în timp ce ar fi braconat pește, pe o baltă, de pe raza localității Ciocănești.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat bărbații în cauză, în vârstă de 45 și 32 de ani, dar și 72 de kilograme de pește.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj piscicol, faptă prevăzută de art. 64 din O.U.G 23/2008, fiind efectuate cercetări sub coordonarea procurorului de caz”, se arată într-o informare IPJ Dâmbovița.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!