Comitetul Consultativ de Dialog Civic, în ședință prezidată de prefectul Claudia Gilia!
Pe ordinea de zi s -au aflat informările Spitalului Județean de Urgență Târgoviște și Direcției de Sănătate Publică Dâmbovița cu privire la asigurarea necesarului de personal pentru îmbunătățirea activității de asistență medicală de urgență și reducerea timpului de așteptare al pacienților.
Astfel, potrivit prefectului, reprezentanții SJU Târgoviște au susținut că, pentru asigurarea necesarului de personal și reducerea timpului de așteptare, dar și în vederea asigurării activității medicale din cadrul UPU au fost cooptați medicii de familie.
Totodată, în scopul îmbunătățirii calității serviciilor medicale oferite, se implementează următoarele măsuri si proiecte: scoaterea la concurs a unor posturi în vederea atragerii de medici specialiști pentru secțiile de Cardiologie și Neurologie; asigurarea unei abordări multidisciplinare, întregind echipa medicală cu asistenți sociali și psihologi, atât în cadrul UPU, cât și la nivelul secțiilor, facilitând astfel accesul pacienților la un pachet de servicii conexe actului medical, cu respectarea drepturilor, bunăstării și demnității persoanelor aflate în diferite situații de vulnerabilitate; asigurarea de circuite funcționale optime, în condiții de siguranță, atât pentru personal, cât și pentru pacienți; dotarea spitalului cu echipamente și aparatură medicală.
Toate acestea în paralel cu derularea proiectului de Reabilitare, extindere, modernizare și dotare a Unității de Primiri Urgențe, în valoare de 8 milioane de lei.
Una dintre cele mai reclamate probleme, nu doar în Dâmbovița, ci în general la nivelul Unităților Primiri Urgențe este timpul de așteptare a pacienților până ajung să fie consultați.
Reprezentanții unității medicale și ai DSP au subliniat că printre motive se numără: numărul mare de prezentări la nivelul UPU (anul trecut înregistrându-se un număr de 110.013 prezentări, în medie 301 prezentări/zi), prezentări care nu sunt întotdeuna urgențe și care ar putea sau ar trebui să fie soluținate la nivelul medicilor de familie; necesitatea respectării protocolului național de triaj al pacienților, fapt care presupune evaluarea și clasificarea acestora în vederea stabilirii priorităților și a nivelului de asistență medicală necesară; restrângerea activității unor spitale din județ (datorită reabilitării cu fonduri europene a clădirilor și/sau a deficitului de medici, în unele situații) și redirecționarea urgențelor către UPU-SMURD Târgoviște și, respectiv, la cauzarea unor sincope în funcționarea liniilor de gardă în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște.
„În temeiul celor precizate, DSP Dâmbovița a propus – pentru decongestionarea structurilor de primire a urgențelor – două măsuri: sprijinirea medicilor de familie în depunerea de cereri de finanțare pentru accesarea de fonduri din Planul național de redresare și reziliență (PNRR) – ”Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești. Investiția 1.1. “Cabinete ale medicilor de familie sau asocieri de cabinete de asistență medicală primară”; înaintarea către Ministerul Sănătății a propunerii privind înființarea unor noi centre de permanență, care să asigure asistență medicală primară în afara programului de lucru al medicilor de familie, în localități rurale, în care autoritățile locale pun la dispoziție spații noi, construite și reabilitate cu fonduri europene, astfel încât un număr de urgențe să poată fi rezolvate la acest nivel, evitându-se astfel aglomerarea structurilor de primiri urgențe.
Am prezentat membrilor Comitetului și investițiile pe care Consiliul județean Dâmbovița le face atât în infrastructura medicală, dar și în aparatură pentru asigurarea unor servicii medicale de calitate. De asemenea, administrația județeană a făcut eforturi deosebite pentru a aduce medici în Spitalul Județean de Urgență Târgoviște.
Sănătatea dâmbovițenilor este o prioritate pentru mine. Le mulțumesc membrilor Comitetului pentru dialogul constructiv și pentru propunerile înaintate. Voi sprijini orice demers pentru a le fi oferite concetățenilor noștri servicii medicale de calitate”, a declarat prefectul județului Dâmbovița.














