CSM Târgoviște, victorie lejeră în campionat, cu CSU Belor Galați

Publicitate

Ionuț Parghel

Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște a bifat o nouă victorie în campionat. Ieri după-amiază, în fața propriilor fani, dâmbovițencele au dat de pământ cu CSU Belor Galați, într-un joc ce a contat pentru etapa a 20-a a Diviziei A1.

CSM și-a adjudecat disputa cu formația de lângă Dunăre cu scorul de 3-0. Elevele lui Dragan Nesic nu au arătat niciun fel de emoție împotriva gălățencelor și s-au aflat neîncetat la coducerea ostilităților din teren.

Pe de altă parte, partida cu Belor a reprezentat pentru CSM și un bun antrenament înaintea jocului cu CS Volei Alba Blaj, programat săptămâna viitoare.

După 20 de etape scurse din campionat, târgoviștencele se află pe locul 3, cu 43 de puncte acumulate.

 

CSM Târgoviște – CSU Belor Galați  3-0 (25-17, 25-14, 25-16)

CSM: H. Yusleyni 15 p, R. Buterez 12, G. Bălae 12, I. Van Der Vyver 4, T. Sredic 8, I. Prokopic 4.

CSU Belor: M. Corral Bouza 2, A. Berdilă 10, A. Roșca 7, B. Saykova 6, T. Jose do Nascimento 3, S. Miclăuș 4.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!