Criză de medici de familie, la orizont, și previzionări sumbre!
Colegiul Medicilor din România (CMR) solicită suplimentarea numărului de locuri la Rezidenţiat pentru Medicina de familie.
Într-un comunicat de presă, Colegiul Medicilor din România subliniază că anul acesta au fost scoase la Rezidenţiat doar 321 de locuri pentru Medicina de familie, un număr insuficient având în vedere datele ce arată necesarul efectiv pentru această specializare, la nivel naţional.
În condițiile în care, în următorii cinci ani, aproximativ trei mii de medici de familie vor fi la vârsta de pensionare, reprezentanţii CMR atrag atenția: „Este extrem de important să se identifice şi să se pună în practică rapid soluţii pentru acoperirea deficitului de medici implicați în asistenţa medicală primară.
Sunt previzionări că în România vor exista unele dintre cele mai mari deficite în resursa umană implicată în acordarea asistenţei medicale primare la nivel european. Această situaţie pe care nimeni nu şi-o doreşte va reduce accesul pacienţilor la asistenţa medicală de prim contact, cu impact ulterior inclusiv pe creşterea costurilor aferente sistemului de sănătate, dar şi o presiune în plus pe celelalte specialităţi medicale”, a declarat prof.univ.dr. Daniel Coriu, preşedintele Colegiului Medicilor din România.
Pe de altă parte, reprezentanții Colegiului Medicilor din România susțin cu tărie nevoia stringentă a unei analize riguroase a necesarului de medici pentru fiecare specialitate și suplimentarea locurilor la Rezidențiat, în special pentru Medicina de familie.














