Chindia Târgovişte a luat toate punctele în duelul cu Academica Clinceni

Publicitate

Ionuț Parghel
Etapa a 32-a a Ligii a 2-a a fost una pozitivă pentru Chindia Târgoviște. Echipa dâmbovițeană și-a asigurat cea de-a 19-a victorie în campionat, după ce-a trecut de Academica Clinceni, pe teren propriu.

Într-un meci în care au pornit din postura de favoriți, roș-albaștrii și-au asigurat toate punctele cu ilfovenii la capătul unui succes la limită, cu scorul de 1-0. Singura reușită a întâlnirii a fost semnată de Daniel Florea, în minutul 28. Atacantul târgoviștean l-a bătut pe portarul Ureche, după ce goal-keeper-ul s-a încurcat în apropierea porții cu colegul său Hreniuc, pe o centrare oferită de Crinel Stoica. Până la pauză Chindia a mai irosit câteva ocazii de gol prin Florea, L. Mihai și Jurj, iar în actul secund doar Neguț și Jurj au mai încercat poarta adversă. În schimb, tot în actul secund, Academica a forțat buturile târgoviștene, dar Gheorghe și Barbu, în două rânduri, nu s-au aflat în zi de grație. După succesul cu Clinceni, Chindia a ajuns la 65 de puncte acumulate, aflându-se pe locul al treilea, adică pe loc de baraj pentru Liga I. De asemenea, dâmbovițenii au mărit distanța la șapte puncte față de ocupanta locului 4, FC Argeș, echipă cu un joc mai puțin disputat, dar care va evolua astăzi împotriva lui CS Mioveni.

Chindia Târgoviște – Academica Clinceni     1-0 (1-0)

Marcator: Florea (28).

Chindia: Aioani – Martac, Ciobotariu, Vătavu, C. Dinu (80 Acasandrei) – Neguț, Rogoveanu, L. Mihai, C. Stoica (84 Dumitrașcu) – Jurj (75 Neicuțescu), Florea. Antrenor: Nicu Croitoru.

Academica: Ureche – Achim, Hreniuc, Răuță, Dobrescu – Târșa – Blejdea (60 Pațurcă), Petriș (46 Gliga), Barbu, Gheorghe  (64 Mihalcea) – A. Popescu. Antrenor: Ilie Poenaru.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!