Caz revoltător: O bătrână a fost violată de un tânăr care a intrat cu forța la ea în casă

Publicitate

Un tânăr de 19 ani, din orașul Petroșani, a fost arestat preventiv după ce a violat o bătrână de 79 de ani, în locuința acesteia. Adolescentul a intrat peste femeie în casă și a constrâns-o să întrețină relații sexuale.

Pe numele tânărului a fost deschis dosar pentru viol și violare de domiciliu. Se pare că în trecut tânărul a mai fost condamnat cu suspendare pentru tâlhărie calificată.

„În data de 04 noiembrie 2022, în jurul orei 20:00, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată cu privire la comiterea unei infracţiuni de viol.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că, în jurul orei 19:00, un tânăr necunoscut a pătruns în locuinţa unei femei în vârstă de 79 de ani, din Petroșani, unde, prin constrângere, a întreținut relații sexuale cu aceasta.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, iar în urma cercetărilor poliţiştii au identificat un tânăr în vârstă de 19 ani, din Petroşani, faţă de care a fost dispusă măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore”, au transmis polițiștii hunedoreni, potrivit servuspress.ro. 

Pe 5 noiembrie, tânărul a fost prezentat magistraţilor Judecătoriei Petroşani, care au dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile, sub aspectul comiterii infracţiunii de viol.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!