În câteva luni vor începe lucrările la noul stadion de la Târgoviște, ce va fi construit în zona Dâmbovița Mall cu fonduri europene, prin Compania Națională de Investiții!
Proiectanții s-au aflat ieri la Târgoviște și, potrivit președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, urmează obținerea avizelor imediat ce se încheie studiul de fezabilitate.
„În vara acestui an, iulie-august, vom începe efectiv lucrările. Am promisiuni din partea constructorului. Suntem în fază finală a studiului de fezabilitate, urmează să obținem toate avizele și, așa cum a promis constructorul, în iulie-august vor începe efectiv lucrările la noul stadion, o investiție de aproximativ 70 de milioane de euro, cu o cofinanțare din partea Consiliului Județean Dâmbovița de 25 milioane lei. Acum două zile, în ședința de Consiliu, am aprobat prima tranșă de 17 milioane lei, în câteva zile vom vira către Compania Națională de Investiții această primă tranșă din cota Consiliului Județean pentru a putea fi decontate primele lucrări din partea CNI. Noi, Consiliul Județean, ne ținem de cuvânt și vom asigura cotele de cofinanțare”, a transmis șeful administrației județene.
În decembrie anul trecut, antreprenorul ACI Cluj SA & DICO & TIGANAS BIROU DE PROIECTARE S.R.L. & IMRAT SERVICE S.R.L. a câștigat licitația publică. Acesta are la dispoziție 42 de luni pentru execuție, din care 6 luni pentru proiectare.














