Publicitate
Acasă Blog Pagina 54

Valea Prahovei, după potop: Apele s-au retras, dar urmele dezastrului sunt peste tot. Sprijin oferit și de pompierii dâmbovițeni

0

Mobilizare masivă de forțe locale și din alte județe, solidaritate și empatie în Bușteni și zonele învecinate după clipele teribile de duminică: se revine ușor, ușor la normal, iar urmările zilei negre de 19 iulie 2026 sunt acum la faza de remedieri, reparații, curățare, intervenții, evaluare a pagubelor.

O rupere de nori, urmată de o viitură extrem de puternică, au făcut prăpăd pe DN 1 și în mai multe localități de pe Valea Prahovei, stațiunea turistică Bușteni fiind ieri pur și simplu blocată.

Ploaia căzută pe Valea Jepilor a dus la creşterea nivelului apei în albia pârâului Jepi, acesta a ieşit din matcă, iar viituri cu buşteni, pietre şi nisip s-au revărsat pe DN 1.

Astăzi, apele s-au retras și toate forțele de intervenție locale și ajutoarele sosite din județele învecinate au trecut la etapa de remediere: comisiile speciale evaluează deja pagubele din teren, iar prioritățile se mută către sprijinirea directă a celor afectați.

Traficul pe DN1 a fost reluat și se circulă pe câte o bandă pe fiecare sens, însă circulația se desfășoară în continuare cu dificultate.

Alături de salvatorii din Prahova s-au aflat forțe din Jandarmerie, Poliție, Salvamont, SVSU și operatorii privați, toți reușind să deblocheze rapid zona critică de la pârâul Jepi.

În sprijinul colegilor din Prahova s-au aflat și pompieri dâmbovițeni, sosiți la fața locului cu două autocamioane de intervenție, două autospeciale de primă intervenție și comandă, șase motopompe și un microbuz.

De asemenea, au mai sosit cu autospeciale, autocamioane de intervenție, motopompe, microbuze, buldoexcavatoare  pompieri din București, Ilfov, Argeș, Teleorman, Brașov, Covasna și  Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență.

Forțele suplimentare au acționat integrat alături de echipajele ISU Prahova pentru gestionarea efectelor fenomenelor meteorologice, desfășurând misiuni de evacuare a apei, îndepărtare a arborilor și elementelor de construcție căzute, precum și alte intervenții destinate înlăturării situațiilor de pericol.

În continuare se acționează pentru înlăturarea efectelor viiturii, se intervine pentru curățarea gospodăriilor și a curților afectate, prin îndepărtarea aluviunilor și a materialului adus de ape.

Intervențiile continuă și la pârâul Jepi, unde se lucrează la decolmatarea albiei de materialul adus de viitura de ieri, precum și pe strada Telecabinei, care a fost curățată de pietre și aluviuni.

În perioada următoare vor fi curățate și zonele din jurul blocurilor în care au fost aduse aluviuni de viitură.

Totodată, comisiile constituite la nivelul Primăriei Bușteni au evaluat pagubele produse atât la gospodăriile afectate, cât și la infrastructura publică – străzi, poduri, podețe, trotuare și alte obiective afectate de viitură.

În baza acestor evaluări, a fost întocmit raportul operativ, transmis către ISU Prahova, Centrul Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul SGA Prahova și Instituția Prefectului – Județul Prahova, în vederea constituirii comisiei de evaluare la nivel județean.

Senatorul Ciprian Iacob a atacat dur guvernarea Bolojan: „Măsurile luate au împins țara spre prăpastie, românii plătesc nota de plată”

0

Cadrele medicale din sute de spitale din toată țară au intrat luni dimineață în grevă de avertisment, nemulțumite de prevederile noii legi a salarizării și de blocarea posturilor din sistemul sanitar.

Sindicatele avertizează că vor declanșa greva generală din 28 iulie, dacă Guvernul nu modifică proiectul și nu reia negocierile.

Din Dâmbovița, protestatarii din sănătate au susținerea senatorului AUR, Constantin Ciprian Iacob, care acuză că, deși oamenii nu cer privilegii, ci muncă plătită corect și condiții decente, guvernul nu va putea să le ofere nimic, pentru că este un guvern demis.

„Guvernarea dezastruoasă a lui Bolojan a scos bani din buzunarul românilor, iar inflația a crescut la 10.5%, fiind cea mai mare din Uniunea Europeană!

Orice ar spune Ilie Bolojan în aceste momente este tardiv. Măsurile luate de Ilie Bolojan au fost unele care au dus țara într-o prăpastie. Cunoaștem foarte bine inflația care este enorm de mare.

Ilie Bolojan a confundat economia unei țări cu contabilitatea unei societăți comerciale. Nu este pentru prima dată când cei din sănătate ies în stradă și am ascultat unul dintre reprezentanții acestora și am observat că nu cer privilegii. Dumnealor cer condiții decente de muncă, dar guvernul nu are în acest moment ce să le ofere, pentru că vorbim de un guvern demis.

De mai bine de 75 de zile acest guvern este demis, iar Ilie Bolojan se încăpățânează să rămână în continuare în fruntea României”, a transmis parlamentarul AUR.

Alege gustul care contează! Aprozarul „La Cici” din Târgoviște aduce zilnic prospețimea și savoarea fructelor, dar și a legumelor românești de calitate

0

Când vine vorba despre gustul autentic, nimic nu se compară cu fructele și legumele românești, culese la momentul potrivit și ajunse proaspete pe rafturi. La Aprozarul „La Cici” din Târgoviște, prospețimea, calitatea și susținerea producătorilor locali sunt ingredientele care fac diferența în fiecare zi.

Aflat în Microraionul VI, aprozarul și-a câștigat încrederea clienților printr-o selecție atentă de fructe și legume românești, aduse zilnic pentru a păstra prospețimea și aroma care le-au făcut atât de apreciate. Fiecare produs ajunge pe raft după ce a fost ales cu grijă, astfel încât cumpărătorii să găsească întotdeauna calitate și savoare.

În această perioadă, printre cele mai căutate produse se numără pepenii de Dăbuleni, recunoscuți în toată țara pentru gustul lor dulce și răcoritor, dar și roșiile de Băleni, considerate de mulți simbolul gustului autentic românesc. Sunt produsele care transformă mesele de vară într-o adevărată experiență culinară.

Oferta Aprozarului „La Cici” nu se oprește însă aici. Rafturile sunt pline de fructe de sezon, legume proaspete și o varietate de fructe exotice, atent selecționate pentru cei care își doresc diversitate și calitate în fiecare zi.

Unul dintre principiile care definesc activitatea aprozarului este acela că produsele de calitate trebuie să fie accesibile tuturor. De aceea, clienții găsesc aici prețuri corecte, fără compromisuri în ceea ce privește prospețimea și proveniența mărfii.

Prin colaborarea cu producători locali, Aprozarul „La Cici” sprijină agricultura românească și aduce pe mesele târgoviștenilor gustul autentic al fructelor și legumelor cultivate cu grijă, în România.

Dacă ești în căutarea unor produse proaspete, gustoase și atent selecționate, Aprozarul „La Cici” te așteaptă zilnic în Târgoviște, Microraionul VI, Bulevardul Unirii nr. 9, parter (Micro 6), lângă Farmacia Maxi Farma și Laboratorul Artizanal de Cofetărie „Povești Artizanale by Mihaela Petre.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, mesaj ferm după greva de avertisment din sănătate: „Nu putem pierde medicii pe care i-am adus cu greu în spital”

0

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița și-a exprimat public susținerea față de cadrele medicale ale Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, care au participat astăzi la greva de avertisment organizată la nivel național, avertizând că măsurile care afectează salarizarea personalului medical riscă să compromită eforturile depuse în ultimii ani pentru modernizarea sistemului sanitar și atragerea de specialiști.

Corneliu Ștefan a subliniat că, în calitate de instituție în subordinea căreia funcționează Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, Consiliul Județean are datoria de a fi alături de medici, asistenți și întreg personalul medical.

„Astăzi, angajații Spitalului Județean de Urgență Târgoviște au participat la greva de avertisment organizată la nivel național. Consider că este firesc să fiu alături de medicii, asistenții medicali și întregul personal care își desfășoară activitatea în această unitate”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

Acesta a amintit investițiile realizate în ultimii cinci ani pentru transformarea Spitalului Județean într-o unitate medicală modernă, prin atragerea de fonduri pentru renovarea secțiilor, achiziția de aparatură performantă și îmbunătățirea condițiilor de tratament. Totodată, a evidențiat dificultățile întâmpinate în recrutarea și păstrarea medicilor specialiști în județ.

„Nu vorbim despre privilegii. Vorbim despre respect pentru cei care fac tot ceea ce le stă în putință pentru sănătatea noastră. Dacă vrem un sistem medical performant, trebuie să înțelegem că investițiile nu înseamnă doar clădiri renovate și echipamente moderne. Cea mai importantă investiție este în oameni”, a subliniat acesta.

Președintele CJ Dâmbovița consideră că eventualele măsuri care reduc drepturile salariale ale personalului medical riscă să descurajeze profesioniștii care au ales să profeseze în spitalele din județ.

„Nu putem să ne bucurăm că reușim, cu greu, să angajăm medici la Spitalul Județean, iar apoi să fie luate decizii care îi descurajează și îi fac să se întrebe dacă au făcut alegerea potrivită. Este total nedrept atât față de ei, cât și față de miile de dâmbovițeni care depind, zi de zi, de munca și profesionalismul lor”, a afirmat Corneliu Ștefan.

Apel public către parlamentarii dâmbovițeni: „Nu votați legi care pun în pericol sistemul sanitar!”

În același context, liderul administrației județene a lansat un apel către parlamentarii de Dâmbovița, indiferent de apartenența politică, solicitându-le să nu susțină proiectele legislative care afectează personalul medical.

„Solicit public tuturor parlamentarilor din județul Dâmbovița, indiferent de culoarea politică, să nu voteze legea salarizării și nici alte măsuri care afectează personalul medical și pun în pericol eforturile făcute pentru a aduce și păstra medici în spitalele noastre”, a declarat acesta.

Totodată, Corneliu Ștefan a mulțumit cadrelor medicale pentru responsabilitatea de care au dat dovadă în timpul protestului, asigurând urgențele și continuitatea actului medical.

Mesajul se încheie cu promisiunea continuării investițiilor în Spitalul Județean de Urgență Târgoviște și cu angajamentul de a susține oamenii care, zi de zi, asigură funcționarea sistemului de sănătate.

„Voi continua să susțin investițiile în Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, dar și oamenii care salvează vieți în fiecare zi. Pentru că un sistem medical bun înseamnă, înainte de toate, profesioniști respectați și apreciați pe măsura muncii lor”, a  mai transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

S-a urcat beat criță la volan și a făcut accident pe centura Târgoviștei! Mașina unui șofer începător, izbită violent

0

Accident violent pe o stradă din Târgoviște, provocat de un tânăr, de 31 de ani, din comuna Raciu. Acesta a pierdut controlul direcției de deplasare și a lovit mașina unui șofer începător, din Ulmi. Coliziunea dintre cele două autoturisme a avut loc pe centura municipiului.  Din fericire, în urma impactului nu au existat victime.

După ce a fost testat cu etilotestul, șoferul vinovat a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au întocmit pe numele tânărului un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

„La data de 19 iulie, în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier, au fost sesizați să intervină la un accident rutier soldat cu pagube materiale, produs pe strada Petru Cercel din municipiul Târgoviște.

Cercetările efectuate de polițiștii deplasați la fața locului, au evidențiat faptul că, un tânăr, în vârstă de 31 de ani, din comuna Raciu, în timp ce rula cu autoturismul pe strada Petru Cercel din municipiul Târgoviște, ar fi acroșat un alt autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 19 ani din localitatea Ulmi.

În urma testării conducătorilor auto cu aparatul alcooltest, în cazul bărbatului în vârstă de 31 de ani, a fost evidențiată o valoare de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice necesare stabilirii cu exactitate a concentrației de alcool”, a precizat IPJ Dâmbovița.

 

 

Marian Tănase a devenit administratorul public al județului Dâmbovița

0

Marian Tănase a devenit, la începutul acestei săptămâni, noul administrator public al județului Dâmbovița.  Anunțul a fost făcut public, luni de dimineață, de Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

Marian Tănase a ocupat funcția de subprefect al județului Dâmbovița în perioada aprilie 2024 – februarie 2025, iar ulterior a fost numit prefect al județului Dâmbovița, mandat pe care l-a exercitat în intervalul februarie 2025 – aprilie 2026.

Numirea sa vine într-un moment în care administrația județeană are în derulare investiții importante și proiecte cu impact major pentru comunitățile locale, iar experiența acumulată în funcțiile de subprefect și prefect reprezintă un atu pentru gestionarea provocărilor viitoare.

 

Atenție, șoferi! Haos pe DN 1, în Prahova! Traficul rutier, blocat între Breaza de Jos și Nistorești din cauza inundațiilor puternice

0

Traficul rutier este complet paralizat pe DN 1, între localitățile Breaza de Jos și Nistorești, județul Prahova, după ce inundațiile au afectat grav partea carosabilă.

Potrivit autorităților, circulația este blocată pe ambele sensuri de mers, pe tronsonul cuprins între kilometrii 95 și 100, echipele de intervenție fiind deja mobilizate în teren pentru înlăturarea efectelor produse de viituri și pentru redeschiderea drumului în condiții de siguranță.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că intervențiile sunt în desfășurare, însă reluarea circulației depinde de evoluția situației din teren și de eliminarea pericolelor create de acumulările de apă.

„Recomandăm participanților la trafic să evite zona afectată, să respecte semnalizarea rutieră temporară și indicațiile autorităților”, transmite CNAIR.

Șoferii care tranzitează Valea Prahovei sunt sfătuiți să își reprogrameze deplasările sau să aleagă rute alternative până la redeschiderea circulației. Autoritățile monitorizează permanent situația și vor comunica noi informații pe măsură ce intervențiile avansează.

9 milioane de lei din fonduri europene pentru salvarea unui monument istoric din Târgoviște. A fost semnat contractul pentru restaurarea Casei Fusea-Pârvulescu

0

Una dintre cele mai valoroase case din Târgoviște se pregătește pentru o transformare radicală. Clădirea, emblematică și situată în vecinătatea Parcului Chindia, a Curții Domnești și a Porții Vânătorilor, a fost inclusă într-un amplu proiect de reabilitare.

Bugetul lucrărilor se ridică la 9 milioane de lei, fonduri europene, care vor stopa degradarea accentuată a imobilului și îi vor reda splendoarea arhitecturală originală.

Primarul municipiului Târgoviște a anunțat azi semnarea contractului de finanțare pentru restaurarea unei clădiri emblematice din oraș: „Încă o veste excelentă din zona accesării fondurilor europene!

Peste 9 milioane de lei avem la dispoziție pentru salvarea Casei Fusea-Pârvulescu! Monumentul are o istorie bogată. Pivnițele datează din secolul al XVII-lea, iar fațada a fost refăcută în anul 1910. De peste 100 de ani, clădirea nu a mai fost restaurată complet.

Această investiție completează efortul de refacere a întregii zone, alături de Poarta Vânătorilor și viitoarea reabilitare a Parcului Chindia.

Sursa de finanțare este asigurată prin PRSM, cu sprijinul ADR Sud-Muntenia!”, a precizat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

Urmează licitația pentru execuția lucrărilor, iar durata lucrărilor va fi de 24 de luni.

Grevă de avertisment în toate spitalele din Dâmbovița din cauza legii salarizării! Cadrele medicale amenință cu greva generală

0

Un mesaj fără echivoc a răsunat astăzi în toate spitalele din țară, inclusiv în cele din județul Dâmbovița. Între orele 09:00 și 11:00, activitatea a fost întreruptă pentru o grevă de avertisment, organizată de angajații din sistemul sanitar și de asistență socială, într-un gest de solidaritate și protest față de problemele care afectează de ani de zile acest sector.

De la Târgoviște la Moreni, de la Pucioasa la Găești, cadre medicale, personal auxiliar, angajați TESA și personal de deservire au demonstrat că vocea celor care țin în viață sistemul de sănătate nu mai poate fi ignorată.

Pentru cei aflați în prima linie, cele două ore de grevă nu au reprezentat o simplă întrerupere a activității, ci un gest de responsabilitate și curaj. În fiecare zi, acești oameni poartă pe umeri grija pacienților și funcționarea unui sistem aflat sub o presiune permanentă. Astăzi au ales să transmită un semnal clar: fără respect pentru cei care muncesc în sănătate și asistență socială, întregul sistem riscă să se prăbușească.

Protestatarii susțin că au ajuns la limita răbdării și cer măsuri concrete, nu noi promisiuni. Printre principalele revendicări se numără stabilirea unei valori de referință corecte în grila de salarizare, clasificarea și coeficienți echitabili pentru toate categoriile de personal, plata integrală a sporurilor prevăzute de lege și respectarea angajamentelor asumate de autorități.

Reprezentanții Uniunii Județene SANITAS Dâmbovița au transmis un mesaj de apreciere tuturor celor care au participat la grevă, subliniind că solidaritatea demonstrată în toate unitățile sanitare din județ reprezintă cea mai puternică armă în dialogul cu factorii de decizie.

„Astăzi nu a fost doar despre revendicări salariale. A fost despre demnitate, respect și viitorul sistemului sanitar. Fiecare angajat care a ales să participe la această acțiune a demonstrat că schimbarea poate începe doar prin unitate”, au transmis liderii sindicali.

Greva de avertisment de astăzi reprezintă doar primul pas din calendarul acțiunilor de protest anunțat de SANITAS. Sindicaliștii avertizează că, în lipsa unor soluții reale din partea autorităților, protestele vor continua și vor deveni mai ample.

 

Clipe dramatice pentru un bărbat de 52 de ani! Salvat în ultimul moment de pompieri după ce a căzut într-o fântână adâncă

0

Momente dramatice la început de săptămână, în județul Bihor, unde un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost la un pas să-și piardă viața după ce a căzut într-o fântână adâncă de aproximativ 5 metri. Intervenția rapidă și contracronometru a pompierilor militari a făcut diferența dintre viață și moarte.

Incidentul s-a petrecut în localitatea Parhida, comuna Tămășeu, unde victima a căzut într-o fântână aflată pe marginea drumului. La fața locului au fost mobilizate de urgență un echipaj specializat în salvări din medii ostile vieții din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Oradea, precum și echipajul de pompieri paramedici al Stației Săcueni.

După evaluarea situației, doi pompieri au coborât în fântână folosind o scară culisabilă. Aceștia au reușit să ajungă la victimă, au imobilizat-o și au scos-o la suprafață în siguranță cu ajutorul tărgii din dotare, într-o operațiune desfășurată cu maximă precizie și rapiditate.

„La locul evenimentului au fost mobilizate de urgență un echipaj de salvare din medii ostile vieții din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Oradea și echipajul de pompieri paramedici al Stației Săcueni. După evaluarea situației, doi pompieri au coborât în fântână cu ajutorul scării culisabile, au imobilizat victima și au evacuat-o în siguranță cu targa din dotare”, a transmis ISU Bihor.

Imediat după ce a fost extras din fântână, bărbatul a fost preluat de echipajul de pompieri paramedici, care i-a acordat primul ajutor calificat. Ulterior, victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Bihor pentru investigații și îngrijiri medicale.